Hartă

Suntem situați pe marginea Crisului Repede, pe lângă calea ferată dintre Șuncuiuș și Vadu Crișului haltă.

Accesul spre Peștera Vadu Crișului se poate face pe calea ferată Cluj Napoca – Oradea, cu oprire în Halta Peștera sau dinspre localitățile Vadu Crișului sau Șuncuiuș.


Acces din Vadu Crișului: Din parcarea situată lângă sala de sport, pornim pe drumul care ne conduce spre Defileul Crișului Repede. Lăsăm în partea dreaptă podul peste Crișul Repede și urmăm poteca de lângă calea ferată. Pe partea stângă se ridică Peretele Zânelor la baza căruia se află Peștera Casa Zmeului, turnul ridicat pentru vămuirea plutelor cu sare și mărfuri, intrarea în traseul de via ferrata din Peretele Zânelor. După ce traversăm tunelul CFR pe partea dreaptă descoperim cascada de la Vadu Crișului. Ne oprim pentru o pauză la Cabana Annastasia. La aproximativ 200 de metri se află intrarea în Peștera de la Vadu Crișului.

Galerie foto:

Acces din Șuncuiuș: Lăsăm mașina în parcarea situată în fața stației CFR Șuncuiuș după care urmăm drumul și poteca care ne conduce spre intrarea în Defileul Crișului Repede. Ocolim tunelul CFR pe partea stângă și ne continuăm drumul pe malul drept al Crișului Repede. Ajungem la Cabana Annastasia – Halta Peștera și după o pauză binemeritată, în cateva minute suntem la intrarea în Peștera de la Vadu Crișului.

Galerie foto:


Translate »